PROGRAM DE MASURI privind actiunile de monitorizare si control ce vor fi întreprinse în perioada premergatoare si in timpul sărbătorilor de iarna 2019 in vederea prevenirii aparitiei imbolnavirilor determinate de consumul de alimente si in vederea prevenirii raspandirii Pestei Porcine Africane

PROGRAM  DE MASURI

privind actiunile de monitorizare si control ce vor fi   întreprinse în perioada premergatoare si in timpul sărbătorilor de iarna 2019  in vederea prevenirii aparitiei imbolnavirilor determinate de consumul de alimente si in vederea prevenirii raspandirii Pestei Porcine Africane

 

 

In scopul prevenirii aparitiei unor eventuale toxiinfectii alimentare/boli determinate de ingestia de alimente, datorate nerespectarii prevederilor legislatiei in vigoare in unitatile care prelucreaza, depoziteaza, transporta si comercializeaza produse alimentare, precum si pentru prevenirea raspandirii Pestei Porcine Africane in perioada premergatoare si in timpul sarbatorilor de iarna se vor intreprinde urmatoarele masuri :

In perioada 28.11.2019 – 24.12.2019 si respectiv 27.12.2019 – 7.01.2020 in baza unui program saptamanal de control  se vor intreprinde actiuni de control oficial in unitati de procesare carne, carmangerii, macelarii, unitati de comercializare cu amanuntul si en-gros a produselor alimentare, supermarketuri/hypermarketuri, laboratoare de cofetarie-patiserie, unitati de alimentatie publica, piete agroalimentare in care se valorifica produse alimentare, precum si alte tipuri de unitati autorizate/inregistrate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor.

De asemenea, se vor organiza , actiuni de verificare a miscarilor de animale vii pe drumuri publice,in zonele limitrofe ale targurilor de animale, controale in trafic pentru verificarea conditiilor de bunastare a animalelor in timpul transportului si a efectuarii transporturilor cu mijloace de transport autorizate/inregistrate sanitar veterinar impreuna cu reprezentanti ai altor institutii .

Va fi asigurata permanenta la sediile Circumscriptiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Tecuci si Galati. La sediile circumscriptiilor vor fi afisate programul de efectuare a examenelor trichineloscopice directe, numele si prenumele personalului de specialitate care va afectua aceste examene, precum si numerele de telefon la care cetatenii pot solicita informatii referitoare la modul de recoltare si prezentare a probelor de tesut muscular destinat examenului trichineloscopic sau pot face sesizari/reclamatii, dupa cum urmeaza:

In perioada  28.11.2019 – 24.12.2019 si respectiv 27.12.2019 – 7.01.2020, in zilele lucratoare se va asigura permanenta in intervalul orar  8- 1700  iar sambata si duminica intre orele 0800 -1300 .

Cetatenii din Galati si localitatile limitrofe pot sesiza nereguli in domeniul sigurantei alimentelor la urmatoarele numere de telefon : 0236411177, dr. Tudose Ana  fiind persoana de contact din cadrul CSVSAO Galati.

Cetatenii din Tecuci  localitatile limitrofe pot sesiza nereguli in domeniul sigurantei alimentelor la urmatoarele numere de telefon : 0236811126, 0784252805, dr. Galie Lucina,  fiind persoana de contact din cadrul SCOSA.    

De asemenea in perioada  3.12. 2019 – 7.01.2020, de luni pana vineri (cu exceptia sarbatorilor legale), intre orele 0830 -1600 , in Laboratorul Sanitar Veterinar si pentru Siguranta Alimentelor, personalul de specialitate va efectua examene trichineloscopice prin digestie artificiala, iar sambata si duminica (cu exceptia sarbatorilor legale), intre orele 0900 -1600, se vor efectua examene trichineloscopice directe in regim de circumscriptie sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor.

In conformitate cu prevederile Notei de serviciu a ANSVSA nr. 27732/21.11.2019, LSVSA Galati va organiza in ziua de  4.12.2019 instruirea personalului implicat in examinarea probelor de tesut muscular pentru decelarea Trichinella spp, angajat in cadrul D.S.V.S.A Galati, precum si a medicilor veterinari concesionari.Se vor organiza instruiri in acest domeniu doar pentru persoanele care nu au fost instruite, la solicitarea acestora.

Prin intermediul comunicatelor de presa, D.S.V.S.A. Galati va informa populatia in ceea ce priveste aprovizionarea cu carne proaspata si alte produse alimentare. Achizitionarea produselor alimentare trebuie facuta numai din piete agro-alimentare autorizate si de la alte obiective autorizate/inregistrate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor pentru a se evita achizitionarea unor produse alimentare care nu au fost expertizate si certificate conform prevederilor legislative in vigoare.

In timpul controalelor oficiale efectuate in unitatile sus-mentionate se vor urmari urmatoarele aspecte :

  • Verificarea condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare a unităţilor care procesează, depozitează, transport si comercializeaza produse alimentare, autorizate/inregistrate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, precum si verificarea mijloacelor de transport al produselor alimentare,
  • Verificarea îndeplinirii condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică, pensiunilor agroturistice, precum şi a pieţelor agroalimentare în care se comercializează produse de origine animală si nonanimala;
  • Verificarea asigurarii conditiilor sanitare veterinare de functionare a pietelor agroalimentare in care se comercializeaza produse alimentare, in special pentru produsele alimentare de origine animala care trebuie comercializate doar in sectoare special amenajate, fiind interzis comertul stradal sau in locuri neautorizate,
  • Verificarea respectării condiţiilor de depozitare si manipulare a produselor alimentare,
  • Verificarea trasabilitatii alimentelor,
  • Verificarea modului de marcare a carnii si de identificare a produselor alimentare de origine animala, in special a prezentei marcii de sanatate pe carcasele, semicarcasele si sferturile de carcase provenite de la suine si a existentei certificatului de sanatate publica veterinara pentru carnea proaspata,
  • Aplicarea legislatiei in vigoare in ceea ce priveste excluderea de la comercializare, confiscarea si denaturarii carnii si a celorlalte produse alimentare care sunt improprii consumului uman, precum si a celor care nu sunt expertizate sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor
  • Aplicarea dispozitiilor privind sacrificarea porcilor proveniti din gospodariile populatiei in abatoarele autorizate sanitar-veterinar unde se efectueaza controale veterinare ale animalelor vii si a carnii provenite de la acestea prevazute in legislatia in vigoare privind conditiile sanitare veterinare care trebuie respectate la miscarea suinelor vii pe teritoriul Romaniei,
  • Verificarea prin sondaj a modului in care sunt respectate conditiile sanitare veterinare privind bunastarea animalelor in timpul taierii in gospodariile populatiei
  • Interzicerea comercializării produselor alimentare de origine animală în alte locuri decât cele autorizate/înregistrate sanitar veterinar,
  • Interzicerea tăierii animalelor în scopul comercializării cărnii sau produselor rezultate pentru consum public, in alte locuri sau spaţii decât cele autorizate sanitar veterinar,
  • Verificarea efectuarii examenului trichineloscopic direct de către medicii veterinari oficiali sau alţi medici desemnaţi de D.S.V.S.A. Galati, se recomanda efectuarea examenelor trichineloscopice in localitatea de origine cu scopul respectarii normelor de profilaxie a pestei porcine clasice,
  • Verificarea starii de sanatate a animalelor si admiterea la sacrificare in vederea consumului public numai a animalelor sanatoase crescute in gospodarii, ferme si localitati indemne de boli transmisibile,
  • Actualizarea bazei de date cu numerele matricole ale suinelor taiate si predarea crotaliilor biroului de evidenta informatizata si control administrativ din cadrul D.S.V.S.A. Galati,
  • Verificarea respectarii conditiilor sanitare veterinare de functionare in targurile organizate pentru vanzarea animalelor vii, precum si in cele organizate periodic de autoritatile locale in vederea comercializarii produselor alimentare traditionale.

 

Masurile ce trebuie aplicate pentru prevenirea raspandirii Pestei Porcine Africane (PPA)

In vederea prevenirii propagarii PPA pe teritoriul Romaniei consideram necesara intensificarea controalelor oficiale si aplicarea unor masuri privind:

-monitorizarea circulatiei pe teritoriul national a porcinelor vii destinate sacrificarii, respectiv pe intregul traseu de la ferme/exploatatii de porcine, catre abatoarele autorizate sanitar-veterinar;

-a carnii de porc si a produselor obtinute din carne de porc sau care contin carne de porc;

Astfel,in perioadele 28.11-23.12.2019 si 28.12.2019-07.01.2020 vor fi organizate controale tematice pentru verificarea modului  de respectare, de catre operatorii din sectorul alimentar, a cerintelor Directivei 2002/60 privind combaterea pestei porcine africane (PPA), a conditiilor sanitare veterinare si de siguranta alimentelor referitoare la trasabilitatea, ambalarea, transportul, depozitarea si comercializarea carnii proaspete de porc precum si a modului de marcare si certificare a carnii proaspete, a carnii tocate, a carnii preparate si a produselor din carne de porc, sau care contin carne de porc, in conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei 2014/709/UE. In acest sens, la nivelul DSVSA vor fi constituite echipe mixte (formate din reprezentanti ai Serviciului Control Oficial Siguranta Alimentelor/Serviciul Control Oficial Sanatate si Bunastare Animala), care, in colaborare cu reprezentantii Inspectoratelor de Politie Judetene vor efectua controale oficiale avand drept scop:

1) Verificarea modului de respectare a cerintelor legislatiei Uniunii Europene aplicabile comertului cu porcine vii, precum si a masurilor privind restrictionarea miscarilor de porci vii, ca urmare  a aparitiei si evolutiei unor focare de PPA, in conformitate cu prevederile Directivei 2002/60 cu modificarile si completarile ulterioare.

a) aceste controale oficiale vor avea un caracter nediscriminatoriu si se vor desfasura in trafic, in vederea verificarii mijloacelor de transport a porcinelor vii provenite din exploatatii situate in zonele incluse in partea a III-a a Anexei la Decizia Comisiei 2014/709/UE cu modificarile si completarile ulterioare.

Astfel, inspectorii DSVSA vor efectua controale oficiale asupra mijloacelor auto utilizate pentru transportul porcinelor vii, cu sprijinul reprezentantilor Inspectoratelor de Politie Judetene avandu-se in vedere urmatoarele aspecte:

– verificarea modului de implementare a prevederilor art.2 (a Deciziei Comisiei 2014/709/UE) referitoare la interdictia expedierii loturilor de porci vii provenite din exploatatii comerciale situate in judetele/zonele enumerate in Partea a III-a a Deciziei Comisiei 2014/709/UE, cu exceptia situatiilor in care autoritatile competente (DSVSA) au acordat derogari pentru expedierea porcilor la abator in vederea sacrificarii imediate conform prevederilor  art. 4 al aceleasi Decizii;

– verificarea modului de respectare a cerintelor art.4 al Deciziei Comisiei 2014/709/UE referitoare la conditiile in care se poate efectua expedierea directa la abatoare a loturilor de porci vii, proveniti din exploatatii comerciale situate in judetele/zonele enumerate in Partea a III-a a anexei la Decizia Comisiei 2014/709/UE in vederea sacrificarii imediate.

– verificarea documentelor insotitoare (certificate sanitare veterinare de transport, documente cu informatii despre lantul alimentar, formularele de miscare pentru suinele vii, registrul transportatorului, avize interjudetene), care trebuie sa ateste originea loturilor de porci vii, rutele de deplasare prestabilite, precum si faptul ca sunt respectate cerintele  referitoare la perioadele de timp obligatorie privind prezenta porcilor in exploatatiile  de origine, inainte  de data transportului, examinarea clinica si testarea prin examen de laborator, inainte de livrareA la abator, a porcilor proveniti din exploatatiile comerciale situate in judetele/zonele enumerate in Partea a III-a a Anexei la Decizia Comisiei 2014/709/UE.

– verificarea starii de igiena a mijloacelor auto destinate pentru transportul loturilor de porci vii proveniti din exploatatii comerciale situate in zonele incluse in Partea a III-a a Deciziei Comisiei 2014/709/UE, precum si a documentelor care sa ateste ca aceste vehicule au fost curatate si dezinfectate, inainte de imbarcarea porcilor;

b) Totodata, vor fi verificate in trafic, cu sprijinul reprezentantilor IPJ, mijloacele auto proprietate personala, in vederea verificarii miscarii porcinelor vii, provenite din gospodariile populatiei situate in zonele afectate, precum si a carnii proaspete de porc, a carnii tocate, a carnii preparate si a produselor din carne de porc, destinate consumului propriu si care care au fost obtinute de la porcii vii proveniti din exploatatiile non-profesionale situate in zonele aflate sub restrictii ca urmare a evolutiei unor focare de PPA, incluse in Partea a III-a a Anexei la Decizia Comisiei 2014/709/UE, cu modificarile si completarile ulterioare;

 

2) Verificarea modului de respectare a cerintelor legislatiei Uniunii Europene aplicabile comertului cu carne proaspata de porc, carne tocata, carne preparata si produse obtinute din carne de porc, sau care contin carne de porc, ca urmare a aparitiei si evolutiei unor  focare de PPA, in conformitate cu prevederile Directivei 2002/60 din 27 iunie 2002, Deciziei UE nr. 709/2014 si ale Directivei (CE) nr 99/2002, cu modificarile si  completarile ulterioare.

Astfel, in perioadele 28.11.2019-23.12.2019 si 27.12.2019-07.01.2020, la nivelul unitatilor de industrie alimentara (abatoare autorizate pentru sacrificarea de porcine, unitati de transare si procesare a carnii de porc) se va proceda la:

a) verificarea listei furnizorilor de porcine vii si/sau carne proaspata de porc, in scopul identificarii originii/provenientei acestora, in contextul evolutiei focarelor de PPA in Romania si alte State Membre ale UE;

b) verificarea modului de respectare a dispozitiilor transmise prin Nota de Serviciu ANSVSA nr 26971/10.07.2018 (nr intranet 7238), cu privire la modalitatea acordarii de derogari de la interdictia de expediere a porcilor vii precum si a carnii proaspete de porc, a carnii tocate, a carnii preparate si a produselor obtinute din carne de la porcii vii proveniti din exploatatii situate in zone incluse in Partea a III-a a anexei Deciziei Comisiei 2014/709/UE, cu modificarile si completarile ulterioare;

c) verificarea autorizarii abatoarelor, unitatilor de transare si procesare a carnii, de catre DSVSA judetene, in conformitate cu cerintele Art.12 al Deciziei Comisiei 2014/709/UE, in baza derogarilor acordate in relatie cu livrarea porcilor vii, precum si a carnii proaspete de porc, a carnii tocate, carnii preparate si a produselor obtinute din carne de la porcii vii  proveniti din exploatatii situate in zone incluse in Partea a III-a a anexei Deciziei Comisiei 2014/709/UE, cu modificarile si completarile ulterioare;

d) verificarea documentelor care insotesc loturile de porci vii destinate abatorizarii (documentul ce cuprinde informatii referitoare la lantul alimentar, certificate sanitare veterinare de transport, documente cu informatii despre lantul alimentar, formularele de miscare pentru suinele vii, registrul transportatorului, avize interjudetene), precum si a modului de completare a certificatelor de sanatate si documentelor cu informatii privind lantul alimentar, cu informatiile care sa ateste provenienta porcilor vii in conformitate cu instructiunile trasnmise prin Nota de Serviciu ANSVSA nr. 27162/31.07.2018, nr. Intranet 7271);

e) verificarea modului de marcare a carnii proaspete de porc, a carnii tocate, a carnii preparate si a produselor obtinute din carne de porc, sau care contin carne de porc, in conformitate cu instructiunile transmise prin Nota de Serviciu ANSVSA nr. 27127/27.07.2018 (nr.intranet 7264). In  acest sens, va reamintim faptul ca:

-loturile de carne de porc trebuie livrate din abatoare insotite de certificate sanitare veterinare, conform modelului stabilit in Ordinul ANSVSA nr. 10/2008, privind aprobarea normei sanitar- veterinare care stabileste procedura  pentru marcarea si certificarea sanitara-veterinara a carnii proaspete si marcarea produselor de origine animala destinate consumului uman;

-marcarea carnii(carcaselor) de porc rezultate  in urma sacrificarilor in abatoare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare se realizeaza cu o marca de sanatate de forma ovala/hexagonala,cu respectarea instructiunilor transmise prin Notele de Serviciu ANSVA,in conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei 2014/709/UE si ale Ordinului ANSVSA nr.10/2008,cu modificarile si completarile ulterioare;

-marcarea de identificare a carnii tocate si a carnii preparate,obtinute din carne de porc, sau care contin carne de porc, se realizeaza cu o marca de identificare de forma ovala/hexagonala, cu respectarea prevederilor Deciziei Comisiei 2014/709/UE si ale Ordinului ANSVSA nr.10/2008,cu modificarile si completarile ulterioare;

-produsele din carne obtinute din carne  de porc, sau care contin carne de porc, si care au fost supuse unui tratament termic in conformitate cu prevederile Directivei Comisiei nr.2002/99/CE, se marcheaza cu o marca de identificare de forma ovala, conform prevederilor Deciziei Comisiei 2014/709/UE si ale Ordinului ANSVSA nr.10/2008,cu modificarile si completarile ulterioare.

Masurile care trebuie luate asupra produselor de origine animala

Cu ocazia controalelor oficiale care vor fi efectuate  vor  fi verificate urmatoarele aspecte:

a) Sacrificarea porcilor

Sacrificarea porcilor se va realize in unitati de abatorizare, autorizate sanitar-veterinar pentru sacrificarea de porcine si publicate pe site-ul ANSVSA.

Este interzisa taierea porcilor, in scopul comercializarii carnii, in alte locuri sau spatii, decat cele autorizate sanitar-veterinar.

In cazul porcilor destinati sacrificarii se vor avea in vedere si urmatoarele aspecte:

– controlul starii de sanatate a animalelor si admiterea pentru sacrificare in vederea consumului public numai a animalelor care sunt sanatoase, crescute in gospodarii, ferme si localitati indemne de boli transmisibile;

– verificarea repectarii regulilor de bunastare a animalelor in timpul transportului (conform prevederilor Reg. CE nr. 1/2005) si in timpul taierii, in toate unitatile aprobate pentru taierrea porcilor (conform prevederilor Reg. CE nr. 1099/2009), inclusive verificarea modului de completare al certificatelor de sanatate si documentelor/formularelor de miscare;

– transportul porcilor vii trebuie efectuat numai cu mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, iar animalele vor fi insotite de certificate sanitare veterinare care sa ateste sanatatea acestora, precum si de documente care sa cuprinda informatii despre lantul alimentar, conform modelului stabilit si transmis prin Nota de serviciu de ANSVSA.

 

b) Carnea de porc

– loturile de carne de porc trebuie livrate din abatoare insotite de certificate sanitare veterinare, conform modelului stabilit de Ordinul ANSVSA nr. 10/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileste procedura pentru marcarea si certificarea sanitara veterinara a carnii proaspete si marcarea produselor de origine animal destinate consumului uman;

– marcarea carnii (carcaselor) de porc rezultate in urma sacrficarilor in abatoare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare se realizeaza cu o marca de sanatate de forma ovala/hexagonala, cu respecatarea prevedeilor Deciziei 2013/764/UE si ale Ordinului ANSVSA nr. 10/2008, cu modificarile si completarile ulterioare;

– marcarea de identificare a carnii tocate si a carnii preparate, obtinute din carne de porc, sau care contin carne de porc, se realizeaza cu o marca de identificare de forma ovala/hexagonal, cu respectarea prevederilor Deciziei 2013/764/UE si ale Ordinului ANSVSA 10/2008, cu modificarile si completarile ulterioare;

– produsele din carne obtinute din carne de porc, sau care contin carne de porc, si care au fost supuse unui tratament termic in conformitate cu prevederile Directivei Comisiei nr. 2002/99/CE, se marcheaza cu o marca de identificare de forma ovala, conform prevederilor Deciziei Comisiei nr. 764/2014/UE si ale Ordinului ANSVSA nr. 10/2008, cu modificarile si completarile ulterioare.

In cazul carnii de porc, cu ocazia controalelor se vor avea in vedere si urmatoarele aspecte:

– verificarea respectarii temperaturilor pe timpul transportului pentru carnea de porc (in stare refrigerate sau congelata), inclusive modul de marcare si etichetare a acesteia;

– verificarea conditiilor de depozitare si comercializare a carnii de porc;

-interzicerea comercializarii carnii de porc si a produselor din carne de porc in alte locuri decat cele autorizate/inregistrate sanitar-veterinar si pentru siguranta alimentelor;

-verificarea asigurarii cu echipamentele si aparatura necesare pentru efectuarea examenului trichineloscopic, la nivelul CSVSA si CSVZ din cadrul DSVSA judetene si a municipiului Bucuresti.

Este interzisa depozitarea si comercializarea carnii de porc in spatii improvizate, in care nu este asigurata o temperatura adecvata si o stare de igiena corespunzatoare.

 

c) Ouă şi produse din ouă destinate consumului uman

– identificarea şi monitorizarea tuturor producătorilor şi comercianţilor care valorifică ouă pentru consum uman şi a tuturor fermelor producătoare şi a centrelor de ambalare  ouă;

– verificarea condiţiilor privind transportul ouălor, care trebuie efectuat numai în mijloace auto autorizate sanitar veterinar şi suspendarea autorizării sanitare veterinare pentru mijloacele de transport care nu îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare;

– verificarea depozitării şi comercializării ouălor şi interzicerea desfăşurării activităţii în spaţii improvizate, în care nu este asigurată temperatura şi starea de igienă corespunzătoare;

– interzicerea comercializării ouălor care nu provin din centre de ambalare ouă autorizate în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 589/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE)  nr. 1234/2007 cu privire la standardele de comercializare aplicabile ouălor;

– efectuarea examenului ovoscopic de către personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru ouăle valorificate de către producătorii particulari, precum şi verificarea modului în care sunt îndeplinite condiţiile de desfacere a acestora în pieţele agroalimentare;

– interzicerea comercializării ouălor cu coaja crapată sau lovită, retragerea de la vânzare a acestora şi dirijarea pentru valorificare în scopuri tehnice, confiscarea sau distrugerea acestora;

– verificarea modului în care sunt marcate ouăle, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr.589/2008 privind regimul de comercializare a ouălor.

 

d) Lapte şi produse din lapte

Comercializarea laptelui şi a brânzeturilor în pieţele agroalimentare şi târguri, de către producătorii agricoli, se realizează în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară, eliberate de către DSVSA judeţene, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr.111/2008.

Laptele crud destinat vânzării directe către consumatorul final,  sau prelucrării în brânzeturi trebuie să provină numai de la animale sănătoase, care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om prin intermediul laptelui.

Producătorii care vând direct lapte crud către consumatorul final în pieţe trebuie să deţină fişe de sanătate, care să ateste starea de sănătate a animalelor de la care a fost obţinut laptele, completate de către medicii veterinari din localităţile de origine.

Brânzeturile destinate comercializării directe către consumatorul final de către producătorii agricoli, pot fi expuse la vânzare, în spaţiile special amenajate în pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confectionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, etc).

Brânzeturile trebuie protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final (de exemplu: în recipiente din material plastic, pungi din plastic incolore, etc). Sunt permise transportul şi păstrarea în vederea vânzării directe către consumatorul final a brânzeturilor, în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), cu condiţia că acestea să fie curate şi identificate corespunzător, pentru prevenirea contaminării şi asigurarea trasabilitătii produselor.

Comercializarea directă către consumatorul final în pieţele agroalimentare şi târguri, a brânzeturilor obţinute de producătorii agricoli, se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare de unică folosinţă (pungi de plastic alimentare, hârtie cerată alimentară, etc.), sau alte tipuri de recipiente curăţate şi igienizate corespunzător.

In vederea asigurării trasabilităţii brânzeturilor comercializate către consumatorul final, acestea trebuie să fie însoţite de informaţii scrise din partea producătorului, care să conţină menţiuni referitoare la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obţinerii, etc.

În acest sens, se pot utiliza metode diferite de etichetare, cum ar fi:

– aplicarea pe ambalajul de transport sau desfacere a unor etichete adezive;

– utilizarea de pungi imprimate;

– afişarea, în momentul expunerii la vânzare şi pe toată perioada comercializării, a unor informaţii înscrise pe tăbliţe şi/sau panouri aplicate deasupra sau în dreptul produsului prezentat.

Laptele şi brânzeturile obţinute de către producătorii agricoli trebuie să fie sigure pentru sănătatea consumatorilor şi să nu conţină germeni patogeni care să producă toxiinfecţii alimentare la om.

Medicii veterinari oficiali de la CSVSA –uri care asigură supravegherea pieţelor agroalimentare vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare pentru transportul, depozitarea  şi comercializarea laptelui şi a brânzeturilor obţinute de producătorii agicoli.

 

e) Pestele si produsele din pescuit

Spatiile si locurile in care se comercializeaza pestele si produsele din pescuit trebuie sa indeplineasca conditiile de igiena sis a fie inregistrate sanitary-veterinar conform prevederilor Ordinului ANSVSA 111/2008

Cu ocazia controalelor se va verifica daca:

-sunt respectate cerintele legislatiei in vigoare cu privire la transportul, depozitarea si comercializarea pestelui si produselor din pescuit, gheata utilizata pentru mentinerea temperaturii pestelui si a produselor din pescuit proaspete pe intreaga durata de expunere spre comercializare, este in cantitate suficienta si este obtinuta numai din apa potabila

-se poate asigura trasabilitatea pestelui si produselor din pescuit prin etichete si alte documente insotitoare, inclusive daca acestea provin din acvacultura sau au fost pescuite din mediul salbatic;

-pestele si produsele din  pescuit nu trebuie sa fie cu paraziti vizibili si sunt corespunzatoare din punct de vedere organoleptic.

 

f) Alte produse sau alimente de origine animală

Medicii veterinari oficiali care asigură supravegherea sanitară veterinară a pieţelor agroalimentare, în care producătorii particulari expun spre vânzare produse sau alimente de origine animală, vor interzice comercializarea produselor care nu sunt însoţite de documente care să ateste provenienţa acestora şi a alimentelor care, în urma controlului sanitar veterinar, au fost declarate necorespunzătoare.Se va interzice comercializarea produselor şi a alimentelor de origine animală în spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar, sau în sistem de vânzare stradal, în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzătoare.

De asemenea, se va verifica modul în care se efectuează certificarea şi marcarea produselor de origine animală, având în vedere prevederile Ordinului ANSVSA nr. 10/2008.

 

Masurile care trebuie luate la nivelul unitatilor de vanzare cu amanuntul :

 

La nivelul unitatilor de vanzare cu amanuntul supuse inregistrarii si controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, se va proceda la :

a) Verificarea respectarii cerintelor pentru inregistrarea sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor a unitatilor de vanzare cu amanuntul(carmangerii,macelarii,unitati de alimentatie publica, pizzerii, cantine,unitati tip catering,cofetarii,patiserii,laboratoare de cofetarie/patiserie,pensiuni turistice,unitati de tip hypermarket/supermarket,magazine alimentare, etc.); unitatile de vanzare cu amanuntul trebuie sa desfasoare numai acele activitati pentru care detin documente de inregistrare sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor eliberate de catre DSVSA ;

b) Verificarea respectarii cerintelor generale de igiena alimentelor, conform prevederilor Reg. CE nr. 852/2004, cu referire la :

  • verificarea cerintelor referitoare la constructie si dotarea cu facilitati si echipamente a unitatilor de vanzare cu amanuntul;
  • verificarea conditiilor de igiena si de intretinere a spatiilor de prelucrare si depozitare a alimentelor, a echipamentelor de protectie, precum si a echipamentelor de lucru din dotarea unitatilor de vanzare cu amanuntul;
  • verificarea listei furnizorilor de produse alimentare acceptati(materii prime destinate prepararii si/sau produse destinate comercializarii catre consumatorul final);
  • verificarea conditiilor de manipulare si transport a alimentelor de la furnizori la unitatile de vanzare cu amanuntul(mentinerea conditiilor de igiena si a lantului frigorific pe durata transportului);
  • verificarea respectarii conditiilor de sanatate si igiena a personalului care manipuleaza alimentele(aceste persoane trebuie sa respecte un nivel inalt de igiena personala , sa poarte echipament de protectie adecvat si sa posede documente care sa ateste starea de sanatate completate si vizate de medic, conform legislatiei);
  • verificarea existentei sursei de apa potabila care sa fie utilizata atat pentru prepararea alimentelor, cat si pentru mentinerea starii de igiena a personalului si a facilitatilor si echipamentelor care intra in contact cu alimentele;
  • verificarea existentei facilitatilor pentru spalarea mainilor personalului (spalatoare de maini ) , a ustensilelor de lucru si a produselor alimentare;
  • verificarea aplicarii masurilor de protectie impotriva animalelor indezirabile (caini,pisici, etc) , impotriva daunatorilor (rozatoare, insecte, pasari), precum si a eficientei programelor DDD implementate la nivelul unitatilor de vanzare cu amanuntul;
  • verificarea modului de manipulare si eliminare, din spatiile de prelucrare/depozitare a alimentelor, a subproduselor nedestinate consumului uman si a deseurilor nealimentare(operatorii unitatilor se vor asigura ca toate subprodusele nedestinate consumului uman si a deseurile sunt evacuate fara intarziere din spatiile de prelucrare/depozitare a alimentelor, astfel incat sa nu constituie o sursa de contaminare si sunt transportate, in conditii de siguranta, in scopul distrugerii in unitati specializate);

c ) Verificarea eligibilitatii materiilor prime, cu referire la :

-verificarea listei furnizorilor de materii prime destinate prepararii alimentelor destinate comercializarii catre consumatorul final (verificarea marcii de sanatate/identificare in cazul produselor de origine animala a inscrisurilor de pe etichete si a altor documente care sa ateste faptul ca, materiile prime de origine animala si nonanimala au fost achizitionate din unitati autorizate/inregistrate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor);

– verificarea trasabilitatii, cu referire la :

-verificarea documentelor si inregistrarilor privind intrarile de materii prime destinate prelucrarii, precum si a intrarilor de produse alimentare destinate comercializarii catre consumatorul final, in care sa fie inscrise denumirea furnizorului, categoria produsului, data receptionarii, cantitatea, termenul de valabilitate, etc., pentru stabilirea trasabilitatii;

d) Verificarea respectarii cerintelor de igiena stabilite de Reg. CE nr. 852/2004 pentru manipularea, prepararea si depozitarea alimentelor, cu referire la:

– spalarea mainilor si a ustensilelor in timpul lucrului, ori de cate ori este necesar, si, in mod obligatoriu, inainte de inceperea activitatii;

– curatarea si dezinfectarea periodica a spatiilor in care au fost manipulate si preparate produsele alimentare;

– utilizarea exclusiva a ustensilelor de lucru confectionate din materiale care pot fi curatate si/sau dezinfectate usor (blaturi de plastic, cutite de inox, recipient din materiale necorodabile, etc);

– modul de pastrare a materiilor prime si a alimentelor preparate destinate servirii/comercializarii catre consumatorul final, in special al acelor produse care necesita anumite conditii de temperatura;

e) Verificarea respectarii cerintelor de igiena stabilite de Reg. CE nr. 852/2004 pentru expunerea si servirea alimentelor, avand in vedere urmatoarele :

– expunerea spre comercializare a alimentelor trebuie sa fie realizata astfel incat sa fie evitat orice risc de contaminare si depreciere a acestora;

-servirea alimentelor trebuie sa se realizeze numai in recipiente igienizate corespunzator, sau in recipiente de unica folosinta;

-alimentele trebuie sa fie ambalate sau impachetate, in cazul in care acestea nu sunt destinate consumului in incinta unitatii de vanzare cu amanuntul(la fata locului), iar dupa caz, alimentele trebuie sa fie etichetate;

– in situatiile in care alimentele sunt livrate/ distribuite la alte adrese , pe baza de comanda, transportul acestora trebuie sa se realizeze cu mijloace de transport dotate si echipate corespunzator, care sa asigure protectia impotriva contaminarii pe timpul transportului;

f) Verificarea implementarii procedurilor bazate pe principiile HACCP si a programelor de autocontrol cu referire la:

– elaborarea si implementarea, de catre operatorii unitatilor de vanzare cu amanuntul, a procedurilor bazate pe principiile HACCP (bunele practici de igiena, bunele practici de productie);

– elaborarea si implementarea, catre operatorii unitatilor de vanzare cu amanuntul, a programelor proprii de control (incluzand prelevarea de probe si efectuarea analizelor de laborator), pentru stabilirea criteriilor microbiologice ale alimentelor.

 

Colaborarea cu alte autorităţi

În scopul prevenirii încălcării legislaţiei sanitare veterinare şi protecţiei sănătăţii consumatorilor, se va  colabora cu celelalte autorităţi competente cu atribuţii în controlul produselor alimentare, în acţiuni organizate privind şi transportul animalelor vii, iar când situaţia o impune se va solicita sprijinul autorităţilor competente.    

 

 

TABEL CU MEDICII VETERINARI CARE VOR ASIGURA PERMANENTA

  IN PIETE SI VOR EFECTUA CONTROALE IN TRAFIC  ZONE LIMÍTROFE ALE TARGURILOR SI  OBIECTIVE  AUTORIZATE SAU INREGISTRATE SANITAR VETERINAR

 

 

 

NUMELE SI

PRENUMELE

OBIECTIVUL FUNCTIA COMPARTIMENTUL NR. TELEFON
Dr.LENUTA  ICHIM DSVSA – SCOSA SEF SCOSA 0757404 219
DR MAXIM ADRIAN DSVSA SCOSBA COORDONATOR

SCOSBA

0784252806
DR RADU COSMIN DSVSA – SCOS ALIMENTE CONSILIER  SCOSA 0744951359
DR. GALIE LUCINA

 

PIATA TECUCI CONSILIER   SCOSA

 

0751138050

 

DR. ANA TUDOSE

 

PIATA  CENTRALA  GALATI COORDONATOR  CSVSAO  GALATI 0745662183

 

DR. PREDA MIHAITA CSVSAO GALATI CONSILIER  CSVSAO GALATI 0744613680
DR. STEGARU GHEORGHITA

DR. JORJ BOTEZ

CSVSAO  TECUCI CONSILIERI  CSVSAO TECUCI 0784252792

0743070090

DR.DIACONU

COSTICA

CSVSAO- TG BUJOR CONSILIER CSVSAO TG.BUJOR 0726299600
DR.CARABA DAN

 

CSVSAO COROD CONSILIER CSVSAO  COROD 0741546053
DR. GRIGORAS CIPRIANA

 

CSVSAO SCHELA CONSILIER CSVSAO SCHELA 0723502188
DR. PATACHE TITU COSTICA CSVSAO GALATI CONSILIER CSVSAO GALATI 0741292564